Primul Mare Premiu la Monaco a avut loc în 1929, Prinţul Louis II susţinând organizarea unui astfel de eveniment. Pe acest circuit, îndemânarea pilotului poate echilibra lipsa unei maşini bune, lucru scos în evidenţă de cele 6 victorii înregistrate de Senna în perioada 1987-1993. Fiind un circuit stradal îngust, este aproape imposibil de depăşit pe circuit, decât dacă pilotul din faţă face o greşeală. Circuitul a fost martor al unor rezultate surprinzătoare de-a lungul anilor, în special pentru piloţii francezi, Jean-Pierre Beltoise obţinând singura sa victorie într-o cursă pe ploaie în 1972. Olivier Panis a obţinut o victorie memorabilă în Marele Premiu din 1996, pornind de la jumătatea grilei în maşina sa Ligier, Circuitul a fost scena decesului lui Lorenzo Bandini, în urma unui accident în 1967, în şicană. Linia circuitului a rămas în mare aceaşi ca în 1929, dar unele viraje au fost modificate pentru a scădea viteza. Un tunel a fost construit sub hotelul Loews în 1973, oferind imagini spectaculoase telespectatorilor. Siguranţa continuă să fie o problemă, iar facilităţile circuitului sunt mult inferioare celor de pe alte circuite destinate Formulei 1. Totuşi, autorităţile închid ochii în acest caz şi trec peste reguli, Monaco fiind cursa-regină a calendarului competiţional.